Conacul de la Călineşti, o istorie adevărată

La cîţiva kilometri de municipiul Botoşani, o întreagă istorie de secole încape într-un conac. În localitatea Călineşti locuieşte Radu Alexandru Miclescu, descendentul Micleştilor, o familie de boieri ce a stăpînit o bună parte din pămînturile judeţelor Botoşani şi Suceava. După aproape 30 de ani, perioadă în care a locuit în Germania, Radu Alexandru Miclescu a revenit în România, stabilindu-se în conacul familiei Miclescu de la Călineşti. Imobilul a fost refăcut în totalitate după modelul celui din 1940, de către arhitectul Şerban Sturdza, văr cu Radu Alexandru Miclescu. Peste 40 de oameni au lucrat la acest conac şi, pe data de 25 iunie 2005, a fost inaugurat printr-un bal demn de o familie de vază.

În 1991, după apariţia legii privind retrocedările, Radu Alexandru Miclescu a revenit în România pentru a reintra în posesia averii dobîndite de-a lungul timpului de familia sa. După cinci ani în care a întîmpinat şi opoziţii, descendentul familiei Miclescu a devenit proprietarul conacului de la Călineşti.

Alexandru Miclescu a întîmpinat multe greutăţi în demersul să, piedicile fiind puse de fostul preşedinte Ion Iliescu şi de către Octav Cozmîncă. Ultimul, botoşănean de origine, a donat conacul Secretariatului pentru Handicapaţi, în vederea înfiinţării unei şcoli sau a unui cămin pentru copiii cu dizabilităţi. În ianuarie 1996, urmaşul boierilor din Călineşti a obţinut o hotărîre judecătorească, prin care a redevenit proprietar pe această construcţie şi pe 200 de hectare din jur.

Conacul familiei Miclescu a fost construit la 1711, de către Grigore Miclescu. În momentul de faţă are 30 de camere, la fel ca la sfîrşitul anilor ‘40, cînd a fost preluat abuziv de către comunişti. În toată această perioadă, conacul familiei Miclescu a avut mai multe destinaţii, printre care şi cea de penitenciar. Între timp, i s-au adus o serie de modificări. În incintă se află amenajat şi un apartament al reginei, în amintirea momentului în care conacul a avut-o ca oaspete pe soţia regelui Ferdinand I.

Conacul familiei Miclescu adăposteşte o sumedenie de obiecte de artă extrem de valoroase şi rare. Multe au fost achiziţionate în timp, iar altele, ce au aparţinut familiei Miclescu, au fost recuperate după revoluţie. De altfel, Radu Alexandru Miclescu are destul de multe obiecte care au aparţinut familiei sale. Cel mai vechi obiect din conacul de la Călineşti este un vas chinezesc ce datează de la 1250. Mobilierul datează de pe la 1700–1800 şi reprezintă mai multe stiluri şi culturi. Printre piese se află şi două fotolii din biroul Ţarului Alexandru I al Rusiei. La Călineşti se găseşte un tablou extrem de valoros din 1493, cu chipul Împăratului Maximilian al III-a.

De treceţi prin Călineşti, nu ocoliţi conacul. Aşa veţi putea retrăi cîteva momente din timpul marilor familii boiereşti pe care le-a avut Moldova.

sursa Evenimentul.ro

2 gânduri despre „Conacul de la Călineşti, o istorie adevărată

  1. Pingback: Conacul de la Călineşti judeţul Botoşani4Botosani.ro - Imagini Botosani, Stiri Botosani, Evenimente Botosani, Video Botosani, Foto Botosani, Despre Botosani | 4Botosani.ro - Imagini Botosani, Stiri Botosani, Evenimente Botosani, Video Botosani, Foto B

Lasă un comentariu